Deși ne vorbise în cursurile sale de utilizarea apelor în scopuri multiple și încă din 1956 fusese numit membru în Comitetul de Stat al Apelor și, în această calitate, participa la ședințele consiliului tehnic al apelor care aviza toate proiectele comitetului, Dorin Pavel nu s-a implicat deloc în activitățile legate de elaborarea planurilor de amenajare pe bazine hidrografice sau ale schemelor de amenajare legate de amenajările hidrotehnice. Explicația probabilă este faptul că în anii 1960 dezvoltarea economică a României permitea să se treacă la realizarea simultană a unui număr important de lucrări hidrotehnice și devenea necesară o selecție a lucrărilor la care colabora. Chiar dacă a avut o contribuție foarte importantă ca consultant pentru diferite proiecte, Dorin Pavel dorea să fie implicat direct în toate fazele de realizare a lucrărilor: proiectare, urmărirea execuției și recepția lucrărilor, nu în elaborarea unor referate de expertiză. De aceea, el a ales să se dedice în special construcției de centrale hidroelectrice, meserie pe care și-o alesese încă din tinerețe, iar dintre acestea a selecționat cele care îl atrăgeau în mod deosebit: cele de pe Sebeș, care era râul copilăriei sale pentru care avea o slăbiciune deosebită, cele de pe Lotru, pe care le descrie ca prezentând un record mondial de complexitate, depășind-o pe cea a sistemului Grande Dixence și centrala Porțile de Fier de pe Dunăre.